duminică, 30 ianuarie 2011

Ezotersim in lanuri – Capitolul I - CAPCANA SPIRITUALA

“Caci se vor scula hristosi mincinosi si proroci mincinosi; vor face semne mari si minuni, pana acolo incat sa insele, daca va fi cu putinta, chiar si pe cei alesi.”

                                                                             Matei 24:24

             Incep azi un sir de articole, care sper sa deschida ochii cu adevarat  celor ce considera despre sine ca s-au trezit deja. Multi dintre noi avem impresia ca daca am dezvaluit o conspiratie, sau ni s-a parut ca am vazut cu coada ochiului ceva, auzim voci, sau pur si simplu suntem martorii unor fenomene pe care nu le putem explica, cel putin nu in cadrul stiintelor conventionale, consideram ca ne-am trezit spiritual si am devenit foarte speciali, asa peste noapte, iar pe masura ce studiem in stanga si drepata fel si fel de stiinte care mai de care mai paranormale si adoptam diverse religii exotice,  asa ca sa fim in trend, incepem cu timpul sa fim chiar foarte convinsi ca ne-am trezit.

DAR OARE NE-AM TREZIT ???

29-Highclere-Hampshire-Wheat-21-07-02-OH-35mmneg

Stiu ca in urma articolelor ce urmeaza a le publica, cei mai multi dintre cei ce se considera cu ochii mintii deschisi ma vor blama, probabil peste 95%, eu totusi nu voi replica si alimenta diverse polemici. In articolele mele pur si simplu voi face niste afirmatii, rezultate in urma unor conexiuni logice. E punctul meu de vedere personal si exista foarte mari sanse sa ma insel. De aceea nu ma voi bate pentru ceea ce afirm. Ceea ce voi scrie e datat si ramane marturie. Timpul va decide daca am gresit sau nu.

04 cropcircles

Marturisesc ca nu am descoperit absolut nimic nou, iar informatia din articolele ce urmeaza a le publica, a fost culeasa  dea lungul timpului, din diverse surse de informare pe care le-am avut la indemana in masura posibilitatilor  din momentul respectiv. Exact asa cum fragmentele dintr-un puzzle sunt asezate pe masa, pentru ca in final sa rezulte un tablou, o imagine, la fel am incercat sa conectez informatiile din diverse domenii pentru a obtine in final o imagine a realitatii. Numai ca spre deosebire de tabloul rezultat din jocul de puzzle, tabloul realitatii obtinut din informatie, are o trasatura diferita si anume faptul ca realitatea sau imaginea realitatii se schimba in permanenta si niciodata nu e 100% clara.

10-East-Field-(Pyramid)-Alton-Barnes-Wiltshire-21-06-01-Wheat--35mm

Toata stima pentru cei mai sus amintiti “cei ce s-au trezit”, in general, fiind oameni in mare parte desavarsiti sau cel putin oameni ce incearca pe cat posibil sa mearga pe calea desavarsirii. Multi dintre cei  “cu ochii mintii deschisi” au avut parte de un eveniment neplacut, o rascruce, o cumpana in viata, de pe urma careia au ajuns la concluzia ca exista ceva mai mult si mai important decat teluricul. Atunci a inceput cu adevarat cautarea caii, care de cele mai multe ori s-a indreptat spre taramul spiritualitatii. Pana aici totul e ok. Problema apare in momentul cand facem alegerea. De ce spun asta? Pentru cei cazuti in frunte cu liderul lor, ALESII sunt premiul cel mare, sunt miza cea cu greutate, ultima reduta de cucerit.  Din acest motiv, suntem predispusi sa cadem in CAPCANA SPIRITUALA sau capcana inselarii, gandita strategic de cei cazuti in frunte cu liderul lor cel viclean, cel cu multe nume, care si-a invartosat inima si s-a mandrit, si-a intors fata de la Adevar, devenind ucigas, inselator, chinuitor si distrugator de om. Distrugator al creatiei Divine, maxim subestimat de om care e pacalit in permanenta de prezumtia inexistentei celui cazut, cel viclean gandeste, planifica pervers si construieste de mii de ani masinaria insclavirii fiintei umane, aducand omul in stadiu de parodie la adresa creatiei initiale. 

13-East-Field-Wiltshire-20-06-00-Barley-35mm

Stiti cu totii sau cel putin daca ati ajuns pe aceasta pagina in mare majoritate, cunoasteti povestea, legenda sau istoria, intalnita in cartile sfinte, in apocrife, in manuscrisele vechi desecoperite de-a lungul timpului, referitoare la marele eveniment, marele razboi ce a avut loc in ceruri, de pe urma caruia un numar insemnat de rasvratiti au fost aruncati pe pamant in frunte cu liderul lor. De aici a inceput toata tragedia noastra.

79-Woolstone-Hill-Oxfordshire-13-08-05-Wheat-OH2

In continuare, redau un fragment din textul apocrif “Cartea lui Enoh”, text de pe urma caruia ne vom lumina cat de cat in ceea ce priveste originea cunoasterii ezoterice, a religiilor exotice foarte la moda in occident (miscarile New Age)  si traditiile din Asia unde se presupune ca au cazut cei razvratiti. Dupa caderea lor, au inceput sa “infecteze” specia umana cu cunostintele lor stricatoare de desavarsire umana si inlantuitoare in teluric:

“1. Azayel i-a mai invatat pe oameni sa faca sabii, cutite, scuturi, platose, oglinzi; el le-a aratat cum sa faca bratari si podoabe, cum sa foloseasca vopsele, arta de a-si inegri sprancenele, de a folosi pietrle pretioase si tot soiul de spoieli, astfel incat oamenii s-au stricat.
2. Nelegiuirea s-a intins; depravarea s-a inmultit, creaturile incalcau orice ordin si distrugeau tot ce le iesea in cale.
3. Amazarak i-a invatat to felul de vrajitorii, de farmece si insusirile radacinilor.
4. Armers i-a invatat arta de a dezlega vrajitoriile.
5. Barkayal i-a invatat arta de a urmarii stelele.
6. Akibeel i-a invatat semnele.
7. Tamiel i-a invatat astronomia.
8. Si Asaradel i-a invatat miscarile lunii.
9. Si oamenii, pe punctul de a pieri, au murmurat si glasurile lor s-au ridicat pana la cer.”

8-Avebury-Ave-Wilts-08-05-08-oilseed-rape-L

Eu cred ca  ne putem da seama destul de usor din acest fragment cam care sunt originile cunostintelor ezoterice, ale magiei, astrologiei, vrajitoriei, nu in ultimul rand arta razboiului si rolul acestuia (vezi originile artelor martiale) etc, din fericire nefiind  un text singular, informatia confirmandu-se intr-o forma sau alta in surse multiple (vezi Geneza in Biblie, etc.). Nu vreau sa ma adancesc prea mult in acest subiect, deoarece nu sunt in masura sa o fac, dar in schimb as putea sa va fac cunoscute in acest articol si in urmatoarele cateva,  unele formatiuni ce au aparut in lanuri in ultimii 30 de ani, formatiuni a caror simbolistica incepe, incet incet, sa dea de banuit si sa dezvaluie partea de care sunt de fapt, autorii acestor pictograme din lanuri.

25-West-Kennett-Longbarrow-Wilts-28-06-2007-Wheat-OH

Am oferit pe blogul meu pana acum informatii suficiente din care sa deducem clar ca originea cercurilor din lanuri nu e de natura umana iar tehnologia de realizare e una necunoscuta oficial. Nu vreau sa mai dezbat acest subiect legat de autori. Eu cred ca e evidenta originea si nu are sens sa mai pierd timpul cu un subiect arhicunoscut si lamurit pentru marea majoritate. Insusi faptul ca acest fenomen real a fost pus pe seama unor farsori denota ca elitele si cei ce-i dirijeaza lucreaza cu psihologie inversa. Efectul a fost cu mult mai potentat. La fel cu evenimentul Roosevelt din 1947, au dezmintit stirea ca ar fi fost o nava extraterestra(intraterestra) spunand ca defapt a fost un balon meteo, minciuna care a potentat efectul mediatic asupra fenomenului OZN.

CropCircleOM

Faptul ca nu suntem singuri in univers, e un alt subiect care atat  pentru mine cat si pentru foarte multi a fost clar de foarte mult timp. Vad recent in presa tot felul de afirmatii  fara absolut  nici un suport stiintific, culmea, din partea unor oameni de stiinta, cum ar fi: “In univers exista aproximativ 400 de civilizatii”. Ma umfla rasul. Poi atunci vin si eu, un nimeni, fara nici o pregatire si afirm: In univers exista o infinitate de civilizatii, cu conditia ca universul sa fie infinit. Un lucru vreau sa-l subliniez insa: fenomenul extraterestru e un subiect foarte sensibil, foarte delicat, deoarece face parte din CAPCANA SPIRITUALA. Cei cazuti pozeaza si intentioneaza sa ni se prezinte curand, in postura unei civilizatii extraterestre care ne vrea binele si vor sa ne ofere ajutorul, sa ne salveze de la distrugerea finala inspre care tot ei au avut grja sa ne dirijeze, sugerandu-ne un lider care sa ne conduca pe toti, adica scopul final al societatilor secrete.

57-Silbury-Hill-Wiltshire-Wheat-26-08-02-OH-MFA Probabil ati observat in ultima vreme, in mass media, in filmele de la Hollywood, inclusiv in desenele animate si programele pentru cei mici, in declaratiile tot mai dese ale unor lideri politici sau religiosi, cum ni se insufla subtil fenomenul extraterestru. Pe buna dreptate unii autori romani si nu numai (Cristian Negureanu, Tony Victor Moldovan, etc), au numit aceste fiinte, care noua ne sunt prezentate ca fiind extraterestrii, “INTRATERESTRII”, deoarece aceste fiinte sunt aici decand lumea.

53-Sparsholt-nr-Winchester-Hampshire-Wheat-15-08-02-L2-35mm Pasionat si indragostit fiind  inca din frageda copilarie de fenomenul OZN, am fost foarte entuziasmat cand am pasit pentru prima data in viata, intr-o formatiune din lanuri. Studiind mai atent fenomenul, am ajuns sa trag o serie de concluzii in primul rand dezamagitoare si apoi suparatoare, dandu-mi seama ca nu tot OZN-ul ce zboara e de partea buna a lucrurilor.  Probabil veti afirma faptul ca, gandesc foarte primar si ca as fi paranoic, deoarece o civilizatie mult avansata nu ar avea motive sa ne transforme in scalvi. Vreau sa ma fac foarte clar inteles: in articol fac referire si afirm ca acesti “extraterestrii” care ne vor fi noua prezentati de catre elita iluminata, nu sunt altceva decat intraterestrii, intraterestrii ce sunt cel putin la fel de terestrii ca si noi, deoarece impart cu noi de mii de ani aceasta frumoasa planeta albastra, bagandu-si coada in destinele noastre. Adica nu pot sa numesc nicidecum ceva ce salasuieste pe aceasta planeta ca fiind extraterestru, pentru ca as denatura semnificatia cuvantului.

eastfield-2008-crop-circle-air   Cei mai multi dintre voi veti fii foarte dezmagiti citind aceste randuri, cel putin la fel ca mine de dezmagiti, cand mi-am dat seama “din ce parte bate vantul”. Asa cum am mentionat si in prezentarea blogului, e important sa nu ne atasam de o informatie orbeste, mai ales pentru ca ne convine, sa nu ne aruncam in necunoscut fara ca in prealabil sa trecem informatia prin filtrul logic personal. Ma uit cu stupoare de exemplu, la cei ce comunica prin channeling(vezi Bashar), cu cata usurinta afirma ca mesajele primite sunt de la o civilizatie extraterestra care ne doreste binele. O fi asa, dar un lucru e cert: ca fiiinta umana nu ai cum sa verifici nici originea si nici intentia celor ce comunica cu tine de pe alte frecvente. Masuratorile radiestezice sau alte modalitati de genul, sunt iarasi influentate de cei de pe frecventele paralele. Nu ai o modalitate sigura si clara de verificare. Ar trebuii sa fim mai putin naivi, sa nu ne oferim atat de usor si sa incetam o data pentru totdeauna sa mai consideram ca fiind  real sau realitate doar ceea ce ne convine.

68-West-Kennett-Longbarrow-Wilts-25-07-2007-Wheat-L 

Ar trebuii sa incetam sa mai fim la fel de naivi ca si atunci cand mergem voiosi la vot cu speranta ca prin votul nostru vom schimba ceva. De altfel, ca venii vorba de vot, un lucru e cert: acolo alegi ceva din ceea ce ti se ofera si sa nu crezi ca cel pe care-l alegi, iti va reprezenta vreodata opinia. La fel si cu acesti ”extraterestrii” cu care elitele ne vor face cunostinta spre sfarsitul anului probabil sau poate chiar pe 21 Decembrie 2012, data care nu e nicidecum sfarsitul Calendarului Mayas. Si ca veni vorba, data de final a Calendarului Mayas, este exact 28 Octombrie 2011(conform lucrarii lui Carl Johan Calleman  – Calendarul Mayas si Transformarea Constiintei).  Sa fim seriosi, chiar credeti ca de data aceasta elitele vor fi de treaba si nu ne vor mai insela? Au inselarea in sange, au un lider exemplu, nu mai fiti naivi. Cu riscul de a ma repeta, afirm faptul ca, pe cei mai multi, vrajmasul ii va ademenii in Capcana Spirituala, fiind cea  mai cumplita inselare, inselare ce-i vizeaza in special pe cei alesi.

cropcircleouroboroshillbarn2001a

Aveti foarte mare grija la acesti termeni cu care intram zilnic in contact, cum ar fi, constiinta, energia noua, mesaje benefice, energiile benefice ce ne inconjoara, Shambala, Agharta, atentie mare la tot ce ne este prezentat ca fiind luciferic de stralucitor si benefic, la flacarile violet  si de tot felul de culori ale lui Saint Germain sau stiu eu mai care, la simbolurile care va inconjoara etc, deoarece nu aveti cum sa verificati in ce va bagati. Sunteti exact ca si un copil de 7 ani pus sa piloteze un Boeing 747, mai exact puteti sa va asteptati la orice.    

235WoodboroughHillWiltshire10thAugust2009-WheatOH

Am observat de asemenea in ultima vreme, tot felul de solutii si sugestii de a unii fel si fel de religii intre ele, ca ideologie, ca filosofie, ca orice vreti voi, il plimba pe Hristos prin Tibet pe la scoli de shaolini, il transforma in yoghin, mediteaza,  il egaleaza cu Buda, Madonna propovaduieste Kabbalah, John Travolta, Tom Cruise  etc, sunt membrii in biserica scientologica, ma rog e la moda. Mare atentie, e ultima carte jucata de catre cei cazuti, e o carte grea, e asul din maneca: SPIRITUALITATEA.

89-East-Field--Alton-Barnes-Wiltshire-21-08-05-Wheat-OH

Elita, pregateste cu pasi repezi inscaunarea  imparatului luciferic, in timp ce noua ni se reduc incet incet din libertati si ni se distrage atentia de la ceea ce se intampla defapt prin fel si fel de modalitati. M-am saturat de previziunile false care inunda presa de pe intreg mapamondul, dar si mass-media romaneasca. Cutremurul din toamna lui 2010 care a uitat sa mai aiva loc (reclama mascata cum ca asigurarile de locuinte sunt benefice, dar in acelasi timp si neconstitutionale prin obligativitatea lor), inceputul celui de al treilea razboi mondial care era prevazut de ceva babaciune ratacita(Vanga, Dumnezeu sa o ierte),  sa inceapa prin 11 Noiembrie 2010, cea mai grea iarna din ultima mie de ani prevazuta de servicul meteo polonez (polonezii or fii ceva specialisti meteo de renume mondial doar ca nu am aflat inca asta), iesirea din criza la inceputul lui 2011(prevazuta de tot felul de analisti economici care se bat cu caramida in piept ca au absolvit stiu eu ce univesitati de stiinte economice de renume mondial, unde au tocit, ca de inteles… mai greu), etc.

3-burderop-down-(near-barbury-castle)-wilts-04-05-97-oilseed-rape-35mm-neg

  A fi treaz nu insemna nicidecum a interpreta realitatea asa cum iti convine, ci inseamna sa stii sa te feresti si sa eviti pe cat posibil latsurile ce ti se astern si  pregatesc la tot pasul, cum ar fi otravirea alimentelor, poluarea intentionata, show-uri TV, politica, hartuirea psihica prin tot felul de aparate birocratice, stresul creat de nesiguranta locului de munca si a zilei de maine, blocajul evolutiei pe toate planurile, in special cel material prin inventarea de noi impozite si cresterea celor anterioare de la un an la altul, si nu in utlimul rand marea inselare, Capcana Spirituala, care suna ceva de genul: toate religiile in una singura. Si daca nu esti de acord, insemana ca nu acorzi liberatate de alegere, nu esti democratic etc.  In ziua de astazi nu ai cum sa nu  fii democratic. Democratia e ceva bun. De exemplu cu ajutorul democratiei poti invada o tara sa ii iei petrolul si alte resurse si in schimb, le oferi libertatea  sa moara de foame. 

17-Yarnbury-Castle-Hillfort-Wiltshire-16th-May-2010-Oilseed-Rape-L

Nu judec pe nimeni si nimic, nu sunt in masura sa o fac, doar observ, constat si fac conexiuni logice. Cred ca asta e voie si se incadreaza in principiile democratiei.

25-Silbury-Hill-Wiltshire-09-07-05-Wheat-OH

Am intercalat in umila mea asertiune, cateva fotografii cu pictograme din lanuri ce au o simbolistica preponderent masonica in majoritatea lor, sau puteti sa o mai numiti si oculta, magica, satanica, vrajitoreasca, iluminata, initiatica, luciferica sau cum vreti voi sa o mai numiti, toate adjectivele laudate de Salvatorul nostru, si pentru a caror practicanti, a promis o petrecere de neuitat, echivalenta cu extinctia.  

27-Allington-Down-Wiltshire-23-06-99-Wheat-35mm

In urmatoarele articole, voi lua pe rand cateva pictograme mai reprezentative si am sa le descriu ca insemnatate, lasandu-va pe voi in final sa verificati informatiile si sa trageti singuri concluzii vis-a-vis de buna credinta a autorilor lor. Va rog pe aceasta cale, oricat ati fi de dezamagiti, suparti, revoltati si asa mai departe, sa nu imi adresati mesaje obscene, deoarece le voi sterge.

44-Avebury-Henge-Wiltshire-24-07-05-Wheat-OH

In rest puteti sa va exprimati opinia in mod liber, promit sa nu cenzurez nimic din ceea ce eventual ar putea sa ma ofenseze, desi nu cred ca  e cazul sa ma mai poata ofensa ceva sau cineva, repet, pastrand totusi decenta in exprimare.  

- VA URMA -

sâmbătă, 15 ianuarie 2011

Personal Preview

M-am gandit ca in aceasta perioada de “liniste” in ceea ce priveste aparitia cercurilor in lanuri, sa public cateva articole referitoare la  detalii interesante din cadrul acestui fenomen. In articolul de azi am sa fac publice cateva fotografii obtinute personal la fata locului, la cateva ore dupa misterioasele aparitii. Precizez faptul ca fotografiile nu sunt realizate cu aparatura profesionala si nici nu ma pot lauda cu calitati de bun fotograf.

Fotografiile sunt facute la sol, neavand posibilitatea vizualizarii de la inaltime. Oricum voi posta imaginea luata de la inaltime de catre profesionisti, urmand a completa cu fotografiile mele.

Prima locatie: Silbury Hill 5 Iulie 2009

Formatiunea a aparut in jurul orelor 03.00 dimineata si masoara aproximativ 100 m diametru.

Cercuri in lanuri.

DSC04372

DSC04396

DSC04412

DSC04408

DSC04384

DSC04388

DSC04410

DSC04386

DSC04424

DSC04430

DSC04437

Fotografiile au fost realizate in ziua aparitiei formatiunii.

A doua locatie: Danebury Hill, 6 Iulie 2010.

Danebury

Pictograma masoara aproximativ 60 m diametru.

Cercuri in lanuri a

Cercuri in lanuri b

Cercuri in lanuri c

Cercuri in lanuri d

Cercuri in lanuri e

Cercuri in lanuri f

Cercuri in lanuri h

Cercuri in lanuri i

Cercuri in lanuri j

 

A treia locatie: Cley Hill, 9 Iulie 2010.

Cley-Hill-Warminster

Pictograma masoara aproximativ 60-70m diametru.

Cercuri in lanuri 1

Cercuri in lanuri 2

Cercuri in lanuri 3

Cercuri in lanuri 4

Cercuri in lanuri 5

Cercuri in lanuri 6

Cercuri in lanuri 7

Cercuri in lanuri 8

Cercuri in lanuri 9

Cercuri in lanuri 10

Cercuri in lanuri 11

Cercuri in lanuri 12

Intradevar, imaginile luate la sol nu sunt atat de spectaculoase, dar marturisesc ca, simpla prezenta acolo in camp si ceea ce simti acolo, e cel putin la fel de impresionant ca si sentimentul pe care il traiesti privind de sus pictogramele. Nu sunt medium, nici clarvazator, nu am calitati paranormale (cel putin asa stiu eu), nu vad luminite, nu aud voci, nu comunic cu nimeni prin channeling si nici nu simt prezente, dar ceea ce am simtit acolo e total diferit de orice senzatie traita vreodata in viata.